Eveniment
În arest după ce și-a urmărit fosta iubită în trafic
Un bărbat din Târgu Jiu a fost reținut de polițiști, după ce fosta lui iubită a sunat la 112, spunând că este urmărită în trafic pe raza comunei Bâlteni.
“Polițiștii au efectuat verificări în trafic, ocazie cu care, pe raza localității Moi, au oprit pentru control un autoturism condus de apelantă, precum și un autoturism condus de un bărbat de 30 de ani, din municipiul Târgu Jiu, care circulau unul în urma celuilalt.
În urma verificărilor efectuate s-a stabilit ca bărbatul a avut o relație de concubinaj cu tânăra, iar la data de 18 septembrie a.c., polițiști din cadrul Postului de Poliție Dănești au emis față de bărbat un ordin de protecție provizoriu, pentru o perioadă de 5 zile, fiindu-i interzis să se apropie de persoana vătămată la o distanță mai mică de 100 metri”, a comunicat IPJ Gorj.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de nerespectarea măsurilor impuse printr-un ordin de protecție provizoriu, iar în continuarea cercetărilor efectuate, polițiștii au luat măsura reținerii pentru 24 de ore față de bărbat, acesta fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Gorj.