Eveniment
În arest 30 de zile după accidentul de la Vîrț
Tânărul de 26 de ani, care a produs cumplitul accident de la Vîrț, în prima zi de Paște, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile. Acesta este acuzat de săvârșirea infracțiunilor de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă și conducerea unui autovehicul sub influenţa alcoolului.
Șoferul de 26 de ani este din comuna Drăguțești și conducea un autoturism pe DN 66 Vîrț, din direcția Rovinari spre Tg.Jiu. La un moment dat a vrut să depășească un autoturism și, observând că din sens opus se apropie un autovehicul, a încercat să revină pe banda de deplasare, dar a lovit în partea din stânga spate un autoturism condus regulamentar de un bărbat de 61 de ani, din municipiul Tg Jiu.
Din păcate, șoferul de 61 de ani a decedat, iar doi pasageri din același autoturism, cu vârste de 62 respectiv 31 de ani, au fost răniți grav.
“Conducătorul autoturismului care a provocat accidentul a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând o concentrație de 1 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta fiind condus la spital, în vederea recoltării de probe biologice. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă”, a comunicat IPJ Gorj.