Social
I-a fost salvată viața. Cum le-a mulțumit salvatorilor!
Gest impresionant al unui tânăr din județul Gorj! După ce a mai primit o șansă la viață, în urma unui transplant de celule stem hepatopoietice, acesta a organizat un eveniment menit să sprijine alți oameni bolnavi.
Florin a organizat o campanie de înscriere a potențialilor donatori, din rândul colegilor săi. Tânărul gorjean lucrează de câțiva ani în județul Sibiu. Gestul său a fost apreciat de reprezentanții Registrului Național al Donatorilor Voluntari de Celule Stem Hepatopoietice.
"Fost pacient onco-hematologic, Florin, a primit, prin transplant, mijlocit de Registru, celule stem hematopoietice de la un donator român care nu e înrudit cu el.
Recunoscător salvatorului său, Florin își va promite, după transplant, să ducă o viață demnă de această a doua șansă și să continue să răspândească speranța și bunătatea. Organizează, astfel, o campanie de înscriere în Registru, în cadrul societății sibiene producătoare de subansambluri auto la care lucrează. Demersul lui a avut succes, am fost foarte bucuroși să vedem că un număr neașteptat de mare dintre colegii lui Florin au răspuns apelului.
Mulțumim, Florin pentru inițiativă, societății Bilstein Careers, partenerilor Asociatia Romana pentru Donarea de Celule Stem-ARDCEL, SUS INIMA Oncology dar mai ales, vouă, celor nou-înscriși în Registru, pentru intenția nobilă de a salva o viaţă. Prin oameni ca voi, cei bolnavi devin mai încrezători în viitorul lor!", este mesajul postat pe pagina de Facebook a Registrului Național al Donatorilor Voluntari de Celule Stem Hepatopoietice.