Eveniment
Hărțuitorul de minore a comis-o din nou
Gorjeanul de 50 de ani, acuzat acum câteva săptămâni de hărțuirea unor minore, a comis-o din nou.
Acesta a fost prins aseară de polițiștii locali din Târgu Jiu, după ce tinere de 16 și 20 de ani au fost agasate cu propuneri indecente.
Individul de 50 de ani, pe numele lui Vasile Popescu, este din Bengești Ciocadia.
Pe 3 octombrie, IPJ Gorj anunța deschiderea unui dosar penal pe numele individului. "În urma informațiilor apărute pe o pagină de socializare, referitoare la un bărbat care urmărește mai multe femei pe străzile din municipiul Târgu Jiu, Compartimentul de Relații Publice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Gorj este abilitat să transmită următoarele: Polițiștii Biroului de Investigații Criminale s-au sesizat din oficiu, cu privire la faptul că ieri, 3 octombrie a.c., un bărbat, de 50 de ani, din comuna Bengești-Ciocadia, ar fi urmărit în mod nejustificat două femei și o minoră de 13 ani, cărora le-ar fi adresat expresii cu conotație sexuală. A fost întocmit un dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de hărțuire și tentativă la infracțiunea de corupere sexuală a minorilor, iar în prezent sunt efectuate cercetări, pentru stabilirea situației de fapt", se arăta într-un comunicat transmis de IPJ Gorj.
Mai multe femei s-au plâns atunci pe paginile de socializare de comportamentul bărbatului: "Aveți grijă, domnul umblă și prin scările de bloc, bate pe la uși si întreabă dacă sunteți singure acasă", "Azi luasem fata de la gradinita si eram cu ea în brațe. Zise ca ca te-as lua si eu in brate, se referea la fata mea si mie imi zise ti-as da numai... Eu il injurai urat de tot, dar data viitoare cred ca ii voi da cu ceva in cap obsedatului astuia", sunt câteva dintre mesaje.
Din păcate, individul circulă în continuare liber pe stradă și cine știe câte fapte de acest gen o avea la activ.