Social

Handbalistele de la CSM Târgu Jiu și-au îndeplinit obiectivul. Rămân în Liga Florilor!

Cu două etape înainte de finalul acestui sezon, jucătoarele echipei de handbal a CSM Târgu Jiu au îndeplinit obiectivul și vor continua să joace în Liga Florilor și anul viitor.

CSM Târgu Jiu a obținut o victorie în meciul cu CSM Galați disputat duminică și a scăpat definitiv de emoții. Handbalistele mai aveau nevoie doar de o victorie pentru a fi sigure că vor rămâne în Liga Florilor. 

Chiar dacă meciul a început mai greu pentru gazde, jucătoarele de la Târgu Jiu au dominat partea a doua a meciului și au reușit să câștige partida cu scorul de 28-26 (12-13).

Prima repriză a aparținut echipei oaspete care a avut evoluții bune în ultimele partide și a pus ceva probleme gazdelor și în acest meci. Dar jucătoarele de la CSM Târgu Jiu au reușit să întoarcă meciul ăn repriza secundă când, ajutat de numeroșii suporteri din Sala Sporturilor, au dominat jocul și au reușit să se impună.

 

 

La finalul jocului antrenorul Liviu Andrieș a recunoscut că a avut ceva emoții dar le-a felicitat pe jucătoare pentru ceea ce au realizat în acest sezon. 

În ultimele două etape care mai sunt de jucat în Liga Florilor, handbalistele de la Târgu Jiu mai întâlnesc Gloria Bistrița, în deplasare și Dunărea Brăila, acasă. CSM Târgu Jiu va mai juca și în Final 4-ul Cupei României.

Vizualizări: 676

Alte articole din Social:

Citește și: