Eveniment
Grup de spărgători, la audieri. “La treabă” și când avea Covid!
Polițiștii gorjeni au făcut joi șapte percheziții în Mehedinți, pentru anihilarea unei grupări infracţionale care acţiona pe raza judeţelor Mehedinţi şi Gorj.
Prima faptă sesizată a fost pe 23 decembrie 2019, când un bărbat ar fi vândut un telefon mobil contra sumei de 250 de euro. A avut surpriza să constate că bancnotele de 50 de euro erau contrafăcute. “În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunilor de punerea în circulaţie de valori contrafăcute și înşelăciune”, a transmis IPJ Gorj, suspect fiind un mehedințean de 30 de ani.
În urma continuării cercetărilor, polițiștii au mai constatat faptul că, în perioada februarie-martie 2020, o grupare nestructurată formată din patru bărbați cu vârste cuprinse între 28 și 52 de ani (din care făcea parte și bărbatul de 30 de ani) și o femeie de 41 de ani, toți din județul Mehedinți, ar fi pregătit și săvârșit infracțiuni contra patrimoniului, de furt și furt calificat, pe raza județului Mehedinți. Infracțiunile constau în principal în pătrunderea acestora, mascați, în imobile şi spaţii comerciale, cu scopul de a sustrage bunuri şi valori (electrice, băuturi alcoolice, țigări și cafea), pe care le consumau sau le ofereau spre vânzare. Prejudiciul estimat este de 10.000 lei, a precizat sursa citată.
În urma percheziţiilor domiciliare au fost identificate și ridicate, în vederea continuării cercetărilor, mai multe bunuri: 8 telefoane mobile, 2 cartele telefonice, 5.000 lei, 170 euro, 46 de pachete de ţigări și 7 pachete de cafea, provenite din furturi, o cagulă și o lanternă, folosite și provenite din săvârșirea infracțiunilor.
Unul dintre membrii grupării a comis faptele în perioada în care era confirmat cu Covid-19.
Trei bărbați și o femeie au fost reținuți în cauză pentru 24 de ore.