Social

Greviștii nu vor primi salariu

Ministerul Educației a transmis o circulară către inspectoratele școlare județene, cu privire la situația salariilor din educație pe luna mai, informând că greviştii nu vor putea lua salarii.

Conform prevederilor legale în vigoare la data declanșării conflictului de muncă, angajații care fac grevă nu pot beneficia și de salariul aferent zilelor de protest.

„Vă rugăm să vă asigurați că drepturile salariale aferente lunii mai 2023 sunt corect calculate și în concordanță cu documentele din care rezultă atât prezența la unitatea de învățământ, cât și desfășurarea activităților prevăzute în fișa postului, conform legii. Astfel, statele de plată a salariilor se întocmesc având la bază timpul efectiv lucrat.

Inspectoratele școlare județene/ISMB, la validarea statelor de plată a salariilor, vor verifica respectarea întocmirii corecte a acestora de către unitățile de învățământ preuniversitar de stat, pe baza timpului efectiv lucrat, cu respectarea prevederilor legale în vigoare”, a transmis Ministerul Educației, potrivit circularei transmise către inspectorate.

Circulara transmisă de Ministerul Educației vine în contextul în care unii lideri de sindicat au instigat directorii de școli, în ultimele zile, la transmiterea unor pontaje falsificate, fără precizarea zilelor în care angajații s-au aflat în grevă. Motivul invocat pentru nerespectarea legii ar fi că materia ar urma să fie recuperată.

La Ministerul Muncii a fost înregistrată suspendarea a 722 de contracte de muncă din educație, pe perioada grevei, deși legea prevede că toate contractele participanților la grevă se suspendă de drept.

 

Vizualizări: 1,130

Alte articole din Social:

Citește și: