Ultima oră
Grevă! Trenurile, oprite două ore!
Blocul Naţional Sindical a anunţat, miercuri, că susţine în mod ferm greva de avertisment planificată pentru vineri, 15 septembrie 2023, între orele 7:00 şi 9:00, de către Federaţia Naţională Feroviară Mişcare Comercial Vagoane şi Federaţia Elcatel. În acest interval, circulaţia trenurilor va fi oprită.
”Scopul acestei greve de avertisment este de a atrage atenţia asupra unor probleme urgente din industria feroviară, care includ lipsa contractelor colective de muncă, remuneraţii inadecvate în raport cu responsabilităţile şi calitatea muncii depuse de lucrătorii din domeniu, precum şi subfinanţarea companiilor feroviare din administrarea directă a statului, sub incidenţa Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii”, afirmă, miercuri, într-un comunicat de presă, sindicaliştii BNS.
Potrivit acestora, ”una dintre principalele preocupări este lipsa cronică a investiţiilor în infrastructura feroviară, esenţiale pentru îmbunătăţirea vitezei şi siguranţei circulaţiei, precum şi lipsa investiţiilor în modernizarea materialului rulant, vagoane şi locomotive”.
”Situaţia din calea ferată a atins un nivel critic şi reprezintă un real pericol pentru siguranţa circulaţiei. Toate aceste probleme afectează în mod direct atât lucrătorii feroviari, cât şi utilizatorii serviciilor feroviare”, mai arată sindicaliştii.
Federaţia Naţională Feroviară Mişcare Comercial Vagoane a anunţat o grevă de avertisment pentru ziua de 15 septembrie, sindicaliştii atrăgând atenţia asupra problemelor sistemice cu care se confruntă.