Anchetă

Gorun ar putea plăti pentru schimbarea șefilor Transelectrica

Compania Transelectrica, acolo unde statul român deține circa 58% administrate de către Secretariatul General al Guvernului, a prezentat oficial sumele pe care le-a plătit în cursul anului 2023 pentru foștii directori, demiși abuziv în anul 2021. 

Potrivit Transelectrica, în anul acesta, compania cu acționariat majoritar la stat a plătit peste trei milioane de lei brut, compensații datorate unor foști membrii ai Consiliului de Supraveghere și din Directoratul companiei, revocați în anul 2021. Sumele au fost plătite după ce foștii directori au acționat compania în judecată la Curtea de Arbitraj de la Viena, ceea ce face ca, la sumele compensatorii plătite, să se adauge și cheltuielile de judecată de circa 400.000 lei.

Mai mult, cei de la Transelectrica menționează că în acest moment mai sunt pe rol alte șapte procese cu foștii directori revocați, procese în care sumele de plată ca despăgubiri ar putea depăși 12 milioane lei.

Schimbările din conducerea Transelectrica au avut loc când la conducerea SGG era gorjeanul Tiberiu Horațiu Gorun, un apropiat al premierului Florin Cîțu. Transelectrica a precizat într-un document oficial că va face demersuri pentru recuperarea banilor de la cei care se fac vinovați de luarea unei decizii ilegale.

"Revocarea membrilor Consiliului de Supraveghere a fost decisă la data de 22.06.2021 de către Adunarea Generală a Acţionarilor (AGA), motivat de faptul că situaţiile financiare aferente anului 2020 au fost respinse, iar, pe cale de consecinţă, AGA a atras răspunderea administratorilor conform Legii 31/1990", explica Tiberiu Horaţiu Gorun în 2021.

El a subliniat că, în ceea ce priveşte "presupusele despăgubiri", emise în spaţiul public, acestea nu pot fi puse în discuţie, pentru că AGA "a acţionat cu justă cauză". Iată că nu a avut dreptate, iar compania de stat a fost nevoită să plătească despăgubiri uriașe.

Vizualizări: 2,653

Alte articole din Anchetă:

Citește și: