Politică
Gorjul, sub cod roșu de precipitații – prefectul, în campanie de imagine, la sindrofii
Sfârșitul săptămânii trecute a fost unul de coșmar pentru locuitorii mai multor comune din Gorj, din cauza precipitațiilor abundente și a inundațiilor care le-au distrus gospodăriile. În timp ce oamenii erau disperați și cereau ajutorul pompierilor de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență, prefectul Iulian Popescu, cea mai înaltă autoritate din județ, era preocupat să respecte agenda publică trasată de la partid, adică să-și vâre capul în poze pe la tot felul de evenimente obscure.
Iulian Popescu a fost, în prima sa zi ca prefect al județului Gorj, la Casa Națională de Pensii, împreună cu șeful său de partid, Ion Iordache, cel care l-a susținut pentru a ocupa această funcție, după ce i-a servit pe tavă organizația municipală Tg-Jiu a PNL.
Cei doi au vrut să arate că-i preocupă blocajul Legii 197/2021, privind pensionarea minerilor și energeticienilor, și-au făcut poze cu șeful Casei Naționale de Pensii și au anunțat că acesta va veni în Gorj, la discuții.
Iordache și Popescu s-au lipit de problema pensionării angajaților CEO, în speranța că-i prostesc pe oameni și le vor lua votul, știut fiind faptul că toate neclaritățile acestei legi au fost lămurite printr-o hotărâre a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
A urmat episodul Transalpina. Miercuri, prefectul Iulian Popescu îi ținea trena șefului său pe linie politică, Ion Iordache, pe la Rânca, încercând să forțeze deschiderea circulației pe Transalpina și să puncteze la imagine, cu toate că reprezentanții CNAIR au spus că ”nu sunt îndeplinite condițiile pentru deschiderea în siguranță a circulației pe Transalpina. Încă sunt zone unde există riscul ca zăpada acumulată pe versanți să cadă pe partea carosabilă.Pe anumite porțiuni de versant sunt și roci instabile care nu pot fi îndepărtate, deocamdată, din cauza cantităților mari de zăpadă”.
În timp ce prefectul se plimba pe la Rânca, Gorjul se afla sun cod portocaliu de precipitații și în trei localități apa intrase în gospodăriile oamenilor. Doar echipajele ISU au ajuns în satele Aninoasa, Costești și Groșerea din comuna Aninoasa, la Piscuri, în comuna Plopșoru și la Ploștina, lângă Motru.
Sâmbătă, în Gorj a fost cod roșu de vreme rea, iar pompierii au intervenit să ajute oamenii în comuna Căpreni, dar și în Tg-Jiu.
Prefectul Iulian Popescu a stat, și sâmbătă, departe de problemele reale ale oamenilor, în schimb a făcut un tur de forță la sindrofii. Mai întâi a participat la deschiderea unui afterschool în Tg-Jiu, apoi a mers la Turburea, la Congresul Tinerilor Creştini Ortodocşi din Oltenia. Concluzia este că PNL Gorj, sub conducerea lui Ion Iordache, ignoră problemele reale ale gorjenilor, iar Iulian Popescu, împins de partid într-o campanie de imagine agresivă, a uitat care-i sunt atribuțiile de prefect și, mai ales, că este președinte al Comitetului județean pentru situații de urgență.
Ca o paranteză de final, data viitoare când mai uzați sandalele pe Transalpina, faceți cale întoarsă pe Valea Jiului. Nu de alta, dar aveți ocazia să vă trageți un selfie și cu hidrocentralele abandonate. Cu toții știm că obiectivele sunt aproape finalizate, dar, probabil, interesele voastre primează, interesele gorjenilor doar deranjează! Hai la treabă!