Social
Gorjul, scanat de drone câteva săptămâni
Unele dintre cele mai performante drone din țară sunt folosite începând de vineri, 7 aprilie, pentru scanarea zonelor afectate de cutremurele din Gorj. Salvamontiștii vor să afle dacă au fost schimbări ale reliefului în urma celor peste o mie cinci sute de cutremure din ultimele două luni.
“Vom continua acțiunea în întreaga zonă montană cuprinsă între Schela și Peștișani, unde s-au înregistrat aceste cutremure și replicile lor și sperăm ca la final să avem o diagnoză cât mai bună”, a spus Sabin Cornoiu, șef Salvamont România.
Echipe Salvamont folosesc tehnici de ultimă oră pentru a identifica eventualele efecte ale cutremurelor, mai ales că cele peste 1.500 de replici seismice au avut loc și în Cheile Sohodolului, una dintre cele mai căutate zone turistice din județ.
Zona în care au fost folosite vineri dronele va fi peste câteva zile plină cu turiști, iar salvamontiștii au vrut să se asigure că nimeni nu va fi în pericol.
Zonele identificate vor fi apoi inspectate de alpiniști. Dronele folosite în munții Gorjului au camere cu termoviziune, precum și diferiți senzori și lasere de măsurare a distanțelor.
În timpul căutărilor, salvamontiștii au descoperit și un urs în apropierea locului în care își instalaseră baza.