Ultima oră
Gorjul intră sub cod portocaliu de caniculă
Codul portocaliu se extinde mâine în aproape toată țara. Vor rămâne sub cod galben de căldură litoralul și părți din Moldova, Transilvania și Maramureș.
Astăzi, 10 iulie sunt în vigoare două atenționări meteo, cea mai mare parte din țară fiind vizată de un cod galben.
Valul de căldură se va extinde și intensifica joi, 11 iulie, Banatul, Crișana, Oltenia, Muntenia, zona continentală a Dobrogei, sudul Moldovei, vestul și sud-vestul Transilvaniei și părți Maramureș, fiind vizate de un cod portocaliu.
Potrivit meteorologilor, „temperaturile maxime vor fi de 36…39 de grade, cu cele mai mari valori în vest și sud. Disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități”. Totodată, în timpul nopților, valorile termice nu vor fi mai mici de 20 de grade.