antiVirale

Gorjenii, atenți și la culoarea cerului

Gorjenii sunt atenți la tot de când s-a activat zona seismică Dobrița. Fiecare zgomot, viteza vântului sau culoarea cerului, totul naște semne de întrebare.

Mai mulți localnici au postat imagini cu cerul roșiatic sau mov din această seară, fără prea multe comentarii. Dar, cumva, toți ne gândim la cutremur. Realitatea este însă că nu e nimic nou, cerul a mai fost așa și la noi, și în alte părți.

Potrivit specialiștilor, cerul se înroșește mai intens seara atunci când sunt multe particule în aer, de exemplu atunci când zona este traversată de praful saharian. Posibil ca și seismele să fi crescut cantitatea de particule din aer.

Meteorologii au explicat în repetate rânduri fenomenul. La apus, razele soarelui pică razant pe Pământ şi străbat o distanţă mai mare prin atmosferă, astfel că lumina roşie, care are cea mai mare lungime de undă, ajunge la noi, în vreme ce celelalte culori, cu lungimi mai mici, se disipează în atmosferă.

Vizualizări: 12,546

Alte articole din antiVirale:

Citește și: