Eveniment
Gorjean lovit de mașină
Un gorjean a ajuns aseară la spital, după ce a fost lovit de mașină.
Poliția a deschis un dosar penal în acest caz. „Din primele verificări efectuate de polițiștii ajunși la fața locului, a reieșit faptul că un bărbat în vârstă de 61 de ani, din Turcinești, în timp ce conducea un autoturism pe strada Calea Severinului din municipiul Târgu Jiu, a acroșat un pieton care se angajase în traversarea străzii.
În urma impactului, a rezultat rănirea pietonului, care a fost transportat la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate”, au transmis reprezentanții IPJ Gorj.
Conducătorul auto deținea permis de conducere corespunzător și nu se afla sub influența băuturilor alcoolice.
În cauză, polițiștii au întocmit dosar de cercetare penală, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.