Eveniment

Gorjean cercetat pentru proxenetism, arestat la Arad

Un tânăr în vârstă de 24 de ani din comuna Scoarța a fost reținut joi la intrarea în țară, pe raza județului Arad. Pe numele bărbatului era emis un mandat de aducere, de câtre organele de cercetare penală într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de proxenetism.

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Gorj - Serviciului de Investigații Criminale au pus în executare mandatul, după ce bărbatul a fost depistat la granița cu Ungaria. Acesta se sustrăgea de la cercetări.

"În urma probatoriului administrat, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu, s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de tânărul bănuit de săvârşirea infracţiunii de proxenetism în formă continuată, comisă în perioada anilor 2019-2021, asupra a două persoane vătămate, fiind luată măsura reținerii pe o perioadă de 24 ore, acesta fiind introdus în Centrul de Reținere și  Arestare Preventivă al IPJ Gorj.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Direcției de Operațiuni Speciale – Serviciul de Operațiuni Speciale Gorj, IPJ Cluj și IPJ Alba." se arată în comunicatul transmis de către IPJ Gorj.

În cursul zilei de vineri, tânărul va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu, cu propuneri legale.

Vizualizări: 4,281

Alte articole din Eveniment:

Citește și: