Anchetă

Gorj: Legat cu sârmă în curtea școlii și sechestrat într-o magazie

Este incredibil ce fapte grave au loc între copii, multe dintre ele ascunse opiniei publice.

Judecătoria Târgu Jiu a pronunțat zilele trecute o condamnare pentru un adolescent din Tismana, care a legat un alt copil cu sârmă la picioare și l-a închis într-o magazie din curtea școlii primare din Topești. Pedeapsa constă într-o măsură educativă pentru o perioadă de patru luni, timp în care tânărul trebuie să urmeze un curs de formare profesională.

Dar, detaliile din hotărârea de condamnare sunt înfiorătoare. Fapta s-a petrecut pe 29 mai 2021, în curtea școlii, acolo unde mai mulți copii se jucau, beau suc, se plimbau cu bicicletele, mâncau dulciuri. Părea o zi normală.

La un moment dat a fost o ceartă, pentru că s-au lovit cu bicicletele și s-a vărsat o sticlă de suc. Mai mulți copii au plecat acasă, iar doi dintre cei rămași l-au luat pe al treilea, l-au trântit la pământ, l-au legat cu sârmă și l-a închis într-o magazie din curtea școlii. 

„Inculpaţii X și Y au luat persoana vătămată şi au dus-o într-o magazie din lemn din curtea școlii, unde au pus-o la pământ. Inculpatul X a imobilizat persoana vătămată ținând-o de mâini, iar inculpatul Y i-a legat picioarele cu o bucată din sârmă. Ulterior au plasat pe persoana vătămată o bucată de lemn. Inculpatul X l-a lovit cu pumnul în nas ulterior inculpații au părăsit încăperea respectivă și au pus ușa în dreptul tocului, pentru a împiedica persoana vătămată să părăsească încăperea. Partea vătămată a mai arătat că le-a solicitat inculpaţilor să îl lase să plece, și a reușit să părăsească încăperea doar după ce martorul ## s-a întors în curtea şcolii acesta fiind persoana care a deblocat intrarea unde se afla persoana vătămată. Persoana vătămată a observat-o pe mama sa care l- a eliberat de sârma cu care era legat la picioare”, se arată în documentul de la Judecătoria Târgu Jiu.

Numele sunt anonimizate la instanță, iar cel mai probabil unul dintre copii nu a fost anchetat pentru că nu avea vârsta răspunderii penale. Mama victimei și-a retras plângerea, dar a cerut daune morale de 20.000 de lei. A primit daune morale de 2.000 de lei.

Instanța a reținut că fapta prezintă o gravitate ridicată, dar și că tânărul inculpat a avut o atitudine sinceră şi cooperantă în timpul procesului penal.

Vizualizări: 2,335

Alte articole din Anchetă:

Citește și: