Eveniment
Frați în arest, după ce au bătut un consătean
Doi frați din comuna gorjeană Bolboși au ajuns sâmbătă pentru 24 de ore în arestul IPJ Gorj, după ce au bătut un consătean în vârstă de 41 de ani.
“Din primele cercetări efectuate de polițiști la fața locului a reieșit faptul că în timp ce apelantul se deplasa pe raza satului Ohaba Jiu, s-a întâlnit cu un localnic de 41 de ani și cu fratele acestuia de 35 de ani, iar în urma unei discuții în contradictoriu și pe fondul consumului excesiv de alcool, cei doi ar fi exercitat acte de violență împotriva apelantului”, a transmis IPJ Gorj.
În urma leziunilor suferite, acesta a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
În continuarea cercetărilor s-a dispus reținerea agresorilor, pentru 24 de ore și introducerea în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Gorj, fiind bănuiți de săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe.
Duminică, polițiștii i-au prezentat pe cei doi Parchetului de pe lângă Judecătoria Motru, care a dispus măsura controlului judiciar pe o perioadă de 30 zile, față de aceștia.