Social
Franțuzoaica Amandine Balzinc a semnat cu CSM Târgu Jiu
Înainte de reunirea lotului în vederea pregătirii noului sezon din Liga Florilor, CSM Târgu Jiu a parafat un nou transfer. Oficialii clubului gorjean au ajuns la un acord cu goalkeeperul francez Amandine Balzinc, de 31 de ani, care sezonul trecut a evoluat la Dacia Mioveni.
CSM Târgu Jiu continuă campania de reconstrucție a lotului pentru viitorul sezon din Liga Florilor și a ajuns la un acord cu franțuzoaica Amandine Balzinc, care a evoluat în cea mai mare parte a carierei sale doar la echipe din Franța, dar are la activ și un sezon în Liga Florilor. Amandine a apărat sezonul trecut poarta Daciei Mioveni. ”Aștept cu nerăbdare această nouă provocare alături de suporteri, de colegele mele și staff-ul echipei.
Îmi propunun nou început și sunt pregătită să-mi ajut echipa. Sunt foarte fericită să mă alătur CSM Târgu Jiu. Este un club cu ambiții mari, pe care l-am observat pe tot parcursul sezonului trecut. Apreciez atmosfera din Sala Sporturilor și sunt sigură că îmi va da mai multă forță pe teren”, ne-a declarat Amandine Balzinc, după parafarea contractului cu echipa pregătită de Liviu Andrieș.
Amandine Balzinc Audrey Marie-Helen, pe numele ei complet, s-a născut în regiunea Île-de-France, la Gonesse, pe 7 iunie 1993. ”Inițial, am vrut să joc baschet, dar mama a fost cea care mi-a sugerat să joc handbalcând aveam opt ani și nu m-am oprit niciodată. Pe atunci eram înscrisă și într-un club de atletism, dar nu am stat foarte mult acolo”, dezvăluia în cadrul unui interviu Amandine, care vorbea despre începutul său în handbal.
Amandine s-a format ca jucătoare la Le Havre AC Handball, acolo unde a evoluat în centrul de formare al clubului. În 2008 a fost selecționată în naționala de tinereta Franței. În 2011-2012 a făcut parte din lotul echipei Le Havre AC Handball, care a câștigat EuroCup și cu care a debutat în prima liga franceză și a jucat primul meci în Cupa Franței. Deși aflată sub contract cu centrul de formare de la Le Havre, Amandine a ajuns în sezonul 2012-2013 la Cergy-Pontoise Handball. În 2013 a semnat cu A.S. Cannes Handball, în liga secundă din Franța, acolo unde a fost desemnată cea mai bună speranță a diviziei secunde franceze.
A revenit pe prima scenă a handbalului francez în 2015, după ce a semnat cu OGC Nice, grupare cu care a fost finalistă a Cupei Franței. După sezonul petrecut la Nice, Amandine a semnat cu MHB Merignac Handball, acolo unde a evoluat timp de 4 sezoane, în perioada 2016-2020. La data semanării contractului, MHB Merignac se afla în liga secundă a Franței. Amandine a contribuit din plin la promovarea echipei în prima ligă franceză. În 2017 a fost desemnat cel mai bun portar al turneului Cupa Femina, iar în 2018 a promovat în prima ligă franceză. În 2020 a ajuns la fosta campioană a Franței, Toulon Metropole Var Handball. Amandine a evoluat timp de 3 sezoane la Toulon, acolo unde a deținut și banderola de capitan. În 2023 a ajuns în România, la Dacia Mioveni, pentru care a evoluat sezonul trecut. Din vara acestui an se va alătura lotului pregătit de Liviu Andrieș.