Eveniment
Foto: Șapte mașini, avariate de "un șofer" teribilist
S-a urcat la volanul mașinii, a pierdut controlul și a avariat nu mai puțin de 7 autoturisme. S-a întâmplat, noaptea trecută, într-un cartier din municipiul Târgu Jiu. Martorii susțin că autorul este un tânăr care nu avea permis de conducere și mai mult decât atât, la verificări, s-a dovedit că era băut.
Evenimentul s-a petrecut pe strada Comuna din Paris. Șoferul care a pierdut controlul volanului a acroșat 7 mașini care erau parcate pe marginea străzii. Revenim cu detalii.
Actualizare:
Polițiștii au stabilit că autorul acestui eveniment rutier este un tânăr în vârstă de 20 de ani, din municipiul Târgu Jiu.
"În noaptea de 9/10 august a.c., ora 04.30, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Târgu Jiu au fost sesizaţi prin apelul 112 de o localnică, despre faptul că pe strada Comuna din Paris din municipiu s-a produs un eveniment rutier cu pagube materiale.
La fața locului s-au deplasat polițiștii rutieri, ocazie cu care a fost indentificat un tânăr de 20 de ani, din Târgu Jiu, care ar fi condus un autoturism, pe strada indicata de apelantă, în cazul căruia, în urma verificărilor efectuate în bazele de date ale poliției, s-a stabilit că nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie, iar în urma testării cu aparatul din dotarea polițiștilor a rezultat o alcoolemie de 0,87mg/l în aerul expirat.
Cel în cauză a fost condus la spital, unde i-au fost recoltate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
Totodată, în urma verificărilor efectuate, s-a stabilit faptul că, în timpul nopții, tânărul ar fi fost implicat în mai multe evenimente rutiere soldate cu pagube materiale pe raza municipiului Târgu Jiu, din care a rezultat avarierea a 7 autoturisme.
În cauză s-a întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de conducerea unui vehicul pe drumurile publice fără permis de conducere și conducerea unui autoturism sub influența băuturilor alcoolice", transmite IPJ Gorj.