Anchetă
Fost primar gorjean, condamnat. Și-a făcut fiul director și a mărit salariul nevestei!
Fostul primar din comuna gorjeană Stănești, Ștefan Blideanu, a fost condamnat astăzi, în primă instanță, de Judecătoria Târgu Jiu, pentru conflict de interese. O condamnare cu amânarea executării, în ciuda listei lungi de acuzații, unele neprobate.
Rechizitoriul a fost făcut de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, Blideanu fiind trimis în judecată acum aproape un an, pentru “săvârşirea în concurs real, a infracţiunii continuate de folosire a funcţiei pentru favorizarea unor persoane” şi “a infracţiunii unice de folosire a funcţiei pentru favorizarea unor persoane”. Prin acelaşi rechizitoriu s-a dispus clasarea cauzei cu privire la săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu, fals material în înscrisuri oficiale şi fals intelectual.
Agenția Națională de Integritate a stabilit că Blideanu, în timp ce era primar, “a îndeplinit acte prin care s-a obţinut un folos patrimonial pentru soţia sa şi pentru fiul său”.
Astfel, pe parcursul mandatului, primarul a emis patru dispoziții prin care a stabilit drepturi patrimoniale pentru soția sa, angajată a primăriei. Mai exact, i-a mărit salariul. “Din raportul de constatare întocmit în cauză rezultă că, în temeiul celor patru dispoziţii emise de inculpatul Blideanu Ștefan Liviu, soţia sa a obţinut un folos patrimonial în sumă de 47.601 lei, reprezentând diferenţa netă dintre salariile nete încasate ca urmare a aplicării dispoziţiilor în cauză şi salariul net avut în luna anterioară aplicării primei dispoziţii”, se arată în documentul de la instanță.
O altă faptă reținută în sarcina lui Blideanu este angajarea fiului prin “concurs” în postul de director al Căminului Cultural.
Practic, primarul nu a știut că, atunci când este vorba de rudele lui, trebuie să delege semnătura, astfel că, pe 10 iulie 2017, a emis dispoziția privind încadrarea fiului său în funcția de director. Fiul a obţinut un folos patrimonial în sumă de 125.860 lei, reprezentând salariul net încasat în perioada 10.07.2017 – 31.05.2021.
“Fiind audiat cu privire la aceste fapte, inculpatul Blideanu Ștefan Liviu a declarat că a emis şi a semnat dispoziţiile privind stabilirea/modificarea drepturilor salariale pentru soţia sa şi pentru fiul său întrucât era obligat de funcţia deţinută, fiind ordonatorul principal de credite şi singura persoană abilitată să semneze acele documente din cadrul Primăriei Stănești”, mai arată sursa citată, fostul primar arătând astfel că nu cunoaște legea.
Acuzațiile au fost mai multe, dosarul pornind de la mai multe denunțuri potrivit cărora postul de director al Căminului Cultural a fost ocupat ilegal și, mai mult, respectivul director se nu prezenta la muncă. Mai mult, primarul a fost acuzat că folosea angajații primăriei la muncă în propria gospodărie.
“Aspectele sesizate de cei trei denunţători au constituit obiectul verificărilor în prezenta cauză cât şi obiectul unui control dispus prin Ordinul nr. 248/07.10.2019 al Prefectului Judeţului Gorj, stabilindu-se că nu există indicii privind comiterea unor fapte de natură penală, cu excepţia infracţiunii de folosire a funcţiei pentru favorizarea unor persoane prezentată mai sus, motiv pentru care se va dispune clasarea cauzei cu privire la săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu, fals material în înscrisuri oficiale şi fals intelectual”, se arată în decizia instanței.
În ceea ce priveşte sesizarea privind absenţa fiului director de la locul de muncă, s-a constatat că, la data formulării sesizării, în incinta Căminului Cultural Stănești nu se desfăşura activitate întrucât sediul se afla în renovare, aspectele vizând absenţele nemotivate ale acestuia de la serviciu constituind, în măsura în care vor fi dovedite, abateri disciplinare, iar nu fapte prevăzute de legea penală.
Judecătoria Târgu Jiu a stabilit astăzi o pedeapsă de 1 an și 2 luni închisoare, pentru săvârşirea în formă continuată a infracţiunii de folosirea funcției pentru favorizarea unor persoane. Instanța a dispus amânarea executării pedepsei, cu un termen de supraveghere de 2 ani. Sentința este cu apel.