Anchetă

Fost polițist condamnat cu suspendare pentru fapte de corupție

Judecătoria Bălcești a confirmat, pe 13 februarie 2025, acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea cu un fost agent de poliție din cadrul Postului de Poliție Grădiștea, județul Vâlcea. Acesta a fost acuzat de efectuarea de operațiuni financiare incompatibile cu funcția sa, precum și de fals informatic în formă continuată.

Conform acordului, inculpatul a fost condamnat la 2 ani de închisoare cu suspendare, sub supraveghere, pentru o perioadă de 3 ani. De asemenea, instanța a decis ca acesta să presteze 80 de zile de muncă neremunerată în folosul comunității. Hotărârea nu este definitivă.

Potrivit anchetei, în perioada noiembrie 2021 - octombrie 2023, fostul polițist a desfășurat activități comerciale ilegale, deși funcția sa interzicea acest lucru. Acesta s-a implicat în achiziții și vânzări de material lemnos, transport de lemne, încheierea de contracte, crearea de depozite și participarea la licitații electronice pentru obținerea unor contracte de furnizare de material lemnos, toate în scopul obținerii unui profit personal sau pentru alte persoane.

Mai mult, între noiembrie 2021 și noiembrie 2022, acesta a accesat în mod neautorizat aplicația SUMAL 2.0, folosindu-se de conturile altor persoane pentru a emite avize de transport fictive. Informațiile introduse erau false, modificând identitatea operatorilor economici și transportatorilor, cu scopul de a facilita comercializarea ilegală a materialului lemnos.

Dosarul a fost deschis ca urmare a sesizării Direcției Generale Anticorupție - Serviciul Județean Anticorupție Vâlcea. Pe parcursul investigației, autoritățile au desfășurat mai multe percheziții domiciliare: două pe 28 noiembrie 2022 și alte cinci pe 21 octombrie 2024, cu sprijinul polițiștilor din județele Dolj, Argeș și Gorj.

Ca urmare a acestor acțiuni, inculpatul a fost plasat sub control judiciar pentru 60 de zile și, ulterior, și-a dat demisia din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Vâlcea.

La administrarea probatoriului au contribuit polițiștii din cadrul Direcției Operațiuni Speciale și Inspectoratul Județean de Jandarmi Vâlcea.

Facem precizarea că, potrivit Codului de procedură penală, acordul de recunoaștere a vinovăției nu anulează prezumția de nevinovăție până la o hotărâre definitivă a instanței.

Vizualizări: 2,090

Alte articole din Anchetă:

Citește și: