Politică
Fost parlamentar: Cei de la AUR sunt favoriți să obțină al doilea mandat de senator!
Fostul deputat în două rânduri, Vasile Popeangă, nu le dă nicio șansă liberalilor să obțină postul de senator la alegerile parlamentare. Popeangă crede că cele două posturi de senatori vor fi obținute de social democrați și cei din AUR.
Fostul parlamentar nu crede că liberalii vor reuși să obțină 30% la viitoarele alegeri, iar acest lucru se datorează modului în care este condus partidul. „PSD, după părerea mea, o să obțină trei parlamentari. Locul de senator se va disputa între PNL și AUR. Părerea mea este că senatorul îl vor obține cei de la AUR pentru că, PNL-ul poate să aibă pretenții la postul de senator doar dacă trece de 30%”, a precizat Vasile Popeangă, la TV Sud.
Popeangă crede că este imposibil pentru liberali să obțină 30 de procente la Senat la aceste alegeri parlamentare. Fostul deputat de Gorj nu are încredere în numele persoanelor care se regăsesc pe lista respectivă, dar nici în structurile din teritoriu ale celor din PNL. „Eu cred că este imposibil cu actualele liste și structura pe care o are PNL în teritoriu să ajungă la 30 de procente”, a încheiat fostul parlamentar.