Politică
Fost parlamentar, bătut de șeful cancelariei prefectului
Doi pesediști s-au luat la bătaie după alegerile din PSD Vrancea, sâmbătă noapte, 12 noiembrie, într-un club din Focșani.
Dragoș Bârlădeanu, fost deputat PSD de Vrancea, a fost bătut de șeful Cancelariei Prefectului, Cătălin Răducanu.
După ce a depus plângere la Poliție, fostul parlamentar a relatat pe Facebook ce s-a întâmplat.
"Cu mare dezamăgire spun acest lucru plecând din sediul Poliției: ieșind în oraș la un club din Focșani, împreună cu soția și prieteni foarte apropiați, am fost agresat fizic grav de către Cătălin Răducanu, consilierul principal al prefectului județului. Într-un conflict la care a luat parte și Roșu Bogdan, încercând să-l aplanez, Răducanu Cătălin (cunoștință de-a mea de 43 de ani) a sărit pe mine cu pumnii dându-mă jos din picioare.
Nu m-aș fi așteptat niciodată! Urât de tot! Am făcut plângere penală cu martori și mi s-a eliberat certificat medico-legal! Sunt ferm convins că Poliția și organele de urmărire penală își vor face datoria! Doamne ajută pentru toată lumea!", a scris Dragoș Bârlădeanu pe Facebook.
Cătălin Răducanu a declarat că a trimis demisia sa prefectului de Vrancea, Nicușor Halici, iar acesta a confirmat că a primit-o.
Președintele interimar al organizației, Nicușor Halici, a rămas singurul candidat pentru funcția de președinte în cadrul conferinței județene a PSD Vrancea.
Acesta a fost ales în unanimitate, sâmbătă, 12 noiembrie, prin votul deschis al delegaților.