Ultima oră
Focar de gripă aviară. Lebede găsite moarte
Un nou caz de gripă aviară a fost diagnosticat, marţi, la un efectiv de 15 lebede. Păsările au fost găsite moarte pe iazul Acumularea Fălticeni, de pe raza unui fond de vânătoare din judeţului Suceava.
Până la această dată, nu a fost depistată prezenţa virusului influenţei aviare în exploataţii de păsări domestice, a transmis Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor.
ANSVSA a transmis instrucţiuni clare către toate structurile teritoriale subordonate (DSVSA judeţene), cu privire la întărirea măsurilor de prevenire şi supraveghere la nivel naţional, pentru evitarea apariţiei de noi focare.
Pe întreg teritoriul României, exploataţiile de păsări autorizate/înregistrate sanitar-veterinar, cu sistem de creştere liber şi ecologic, trebuie să ţină efectivele cât mai adăpostite, fără acces la luciuri de apă sau alte amenajări hidrologice, pentru a limita la maximum orice posibil contact cu păsările sălbatice.