Actualitate
Firma primăriei Târgu Jiu face noi angajări
Societatea Edilitara Public SA, la care municipiul Târgu Jiu este unic acționar, a scos la concurs două posturi, unul fiind de conducere. Mai exact, societatea angajează personal pentru ocuparea unui post de șef serviciu și a unui post de economist.
Postul de șef serviciu este la Serviciul Proiectare, Execuție și Întreținere Instalații Electrice, cu normă întreagă, angajarea fiind pentru o perioadă determinată de 3 ani. În ceea ce privește condițiile de participare, candidații trebuie să aibă inclusiv adeverință de electrician autorizat.
Postul de economist este pentru Biroul Resurse Umane, cu normă întreagă, ocuparea fiind pe o perioadă nedeterminată. De altfel, societatea a mai încercat să ocupe acest post, însă candidații nu au reușit să promoveze concursul. Candidații trebuie să aibă studii superioare economice și experiență de cel puțin 1 an în resurse umane.
Pentru ambele posturi, dosarele de înscriere la concurs pot fi depuse până în 20 decembrie, la secretariatul societății. Proba scrisă va fi susținută de candidați în 29 decembrie.