Social
Finanțare pentru 9 ONG-uri din Gorj
Consiliul Județean Gorj a semnat vineri, 7 iunie, contractele de finanțare din fondurile bugetului Județului Gorj alocate pentru activități nonprofit de interes județean pentru anul 2024.
Valoarea totală a contractelor se ridică la 862.437,22 lei, iar de finanțare vor beneficia 9 organizații non-guvernamentale din Gorj, declarate câștigătoare în urma procedurii de selecție.
Domeniile de interes în care vor fi implementate proiectele vizează turismul, protecția mediului, social și sport.
Domeniul Turism
1. Asociația Salvatorilor Montani Gorj - Împreună pentru un munte mai sigur - 20.000 lei
2. Asociația Dorna Tismana - Impact-Inovare și Mobilizare pentru promovarea acțiunilor culturale și turistice - 19.980 lei
Domeniul Protecția mediului
1. Asociația BE TEEN - Green Bike Race 2024 - 19.945 lei
2. Institutul Verde Oltenia - Solidaritate pentru sănătatea mediului din Gorj, Ediția a II-a - 14.836 lei
Domeniul Social
1. Asociația Bolnavilor de Cancer Gorj - Grija noastră – sănătatea ta! - 38.559,02 lei
Domeniul Sport - Sportul pentru toți
1. Asociația Club Sportiv Minifotbal Gorj - Minifotbal-sportul fără vârstă - 39.663 lei
2. Asociația Club Sportiv Peppy Dolce Vita Gorj - Minifotbal-sportul gorjenilor - 39.734,20 lei
Domeniul Sport- Sportul de performanță
1. Federația Română de Baschet - Academia „Raising Stars” Gorj - 269.823 lei
2. Asociația Club Sportiv Florin Mergea Tennis Academy - Tenis -Sportul fără limite -
399.897 lei
„Furnizarea de servicii publice variate și de calitate de către organizațiile neguvernamentale din județul Gorj depinde de asigurarea resurselor necesare pentru acestea, indiferent că vorbim despre resurse financiare, umane sau de timp. Din acest motiv, finanțarea activităților organizațiilor neguvernamentale este una dintre principalele priorități ale Consiliului Județean Gorj”, a transmis Consiliul Județean Gorj.