Eveniment

Filmat când trăgea cu pistolul printre blocuri

Bărbatul care a fost filmat în timp ce trăgea focuri de armă, între blocuri, în municipiul Reşiţa, judeţul Caraş-Severin, a fost identificat de poliţişti ca fiind un tânăr de 20 de ani care a deţinut fără drept arma. Aceasta este neletală, dar se supune autorizării. Poliţiştii i-au confircat arma şi cartuşele şi acum îl cercetează penal.

 

”În urma verificărilor efectuate de poliţişti de la Serviciul Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase şi Poliţia Municipiului Reşiţa a fost identificat bărbatul care apare în imagini, precum şi arma folosită şi deţinută fără drept. Este vorba despre un tânăr de 20 de ani din Reşiţa, care ar fi deţinut fără drept arma neletală, supusă autorizării, iar în cursul zilei de ieri ar fi încărcat imaginile pe contul său de socializare. Bărbatul nu este autorizat pentru portul şi folosirea armelor letale/neletale”, a transmis, luni, IPJ Caraş-Severin.

Poliţiştii au ridicat arma care este una neletala, pentru cercetări, precum şi 3 cartuşe neletale.

Poliţiştii au deschis dosar penal pe numele bărbatului pentru deţinerea sau portul fără drept de arme neletale din categoria celor supuse autorizării si uzul de armă fără drept, în care se fac cercetări sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Reşiţa.

Vizualizări: 1,479

Alte articole din Eveniment:

Citește și: