antiVirale

Fiii satului Găleșoaia, întâlnire în zi de sărbătoare

Duminică, 8 mai, în satul Găleșoaia al comunei gorjene Cîlnic ar fi avut loc nedeia satului, sărbătoare la care participau, cu mic, cu mare, fiii acestui sat, dar și câlniceni din celelalte sate ale comunei. Din păcate, satul a fost depopulat în timp, din cauza exploatărilor miniere.

Primarul Dumitru Vulpe s-a întâlnit cu fiii satului. “Dorind să respecte tradiția, fiii satului Găleșoaia s-au întâlnit din nou astăzi la biserică, au participat la slujba oficiată de preotul Ionuț Iacobescu si de preotul Gheorghe Pecingină și, mai apoi, au întins masa, pe care au așezat bucate alese pentru toți cei prezenți, depănând amintiri despre vremurile petrecute in satul natal.

Cu mare bucurie am participat la această întâlnire, fiind invitat de către dumnealor, și pot spune că am fost sincer emoționat să ii reîntâlnesc, iar pe o parte dintre dumnealor să ii cunosc. Sunt oameni care își iubesc pământul natal, oameni care, deși au fost nevoiți să plece din satul in care s-au născut și au crescut, rădăcinile le-au rămas adânc înfipte la Găleșoaia.

Am stabilit împreună că vom respecta această tradiție in fiecare an, doar sănătoși să fim. Doamne ajută!”, a fost mesajul primarului Dumitru Vulpe.

Vizualizări: 1,826

Alte articole din antiVirale:

Citește și: