Social

Fiica șefului ISJ Gorj, premiată la București

Diana Istrate, singura elevă din județul Gorj care a reușit să obțină zece pe linie la examenul de Evaluare Națională, a fost premiată în București, unde a participat la Gala Performanței elevilor la evaluările naționale 2024. 

 

Diana Istrate e absolventă a Școlii Gimnaziale „Sfântul Nicolae” din Târgu Jiu și este fiica inspectorului general al ISJ Gorj. Tânăra va continua liceul la Colegiul Național „Ecaterina Teodoroiu”.

“Cu mândrie anunțăm participarea elevei noastre, Istrate Diana, la Gala Performanței elevilor la evaluările naționale 2024, organizată de Comisia pentru drepturile omului a Senatului României în colaborare cu Nutribalance. 

Diana a fost invitată la acest prestigios eveniment ca urmare a rezultatelor excepționale obținute la Evaluarea Națională, unde a demonstrat nu doar cunoștințe remarcabile, ci și dedicare și perseverență în pregătire. Suntem extrem de bucuroși că eforturile sale au fost recunoscute la un asemenea nivel și îi dorim mult succes în continuare”, a anunțat Școala Gimnazială „Sfântul Nicolae”.

Vizualizări: 2,650

Alte articole din Social:

Citește și: