Eveniment
Fetiță acroșată de mașină
O minoră a fost acroșată de mașină pe un drum din comuna gorjeană Bengești Ciocadia. Poliția a ajuns la fața locului pentru cercetări.
actualizare: Din primele cercetări efectuate de polițiști la fața locului a reieșit faptul că un tânăr de 29 de ani, din comuna Telesti, în timp ce conducea o autoutilitară din direcția Râmnicu Vâlcea spre Tg-Jiu, pe DN67 a acroșat cu partea stânga față a autoutilitarei o minoră de 4 ani.
Fata a traversat neregulamentar strada, prin loc nepermis, fiind accidentată ușor, fără a avea leziuni vizibile, însă a fost transportată la Spitalul Tg-Jiu, cu ambulanța, pentru investigatii.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.