Social
Festivalul Toamnei, în Rovinari. Niciun leu de la bugetul local!
Autoritățile din Rovinari organizează între 18 și 20 octombrie un festival dedicat toamnei: "Festivalul Toamnă, natură și culoare”. Sunt anunțate spectacole de muzică și dansuri pentru toate gusturile, vor fi amenajate standuri cu produse tradiționale și nu numai, terase, un parc de distracții și zone de agrement.
"Spectacolele produse în cadrul evenimentului cultural-artistic se vor desfășura zilnic între orele 18:00 – 23:00, după cum urmează:
Vineri 18 Octombrie 2024 - Spectacole de muzică populară și de petrecere;
Sâmbătă 19 Octombrie 2024 – Spectacole de muzică ușoară, folk, pop rock;
Duminică 20 Octombrie 2024– Spectacole de muzică ușoara, populară și dansuri populare.
Întreaga manifestare (scena, sonorizare, lumini, plata artiștilor) va fi organizată pe cheltuiala partenerilor noștri, Promediarecord, iar Primăria orașului Rovinari va pune la dispoziție în mod gratuit locația, urmând ca utilitățile să fie achitate de către partenerul organizator. Astfel, de la bugetul local nu se va cheltui niciun LEU. Manifestarea se va desfășura în zona Casei de Cultură - Platou Casa de Cultură – Bd. Minerilor – Str. Jiului", anunță autoritățile.