Social
Femeie din Gorj, dată dispărută
O femeie de 47 de ani, din comuna gorjeană Telești, a fost dată dispărută pe 5 ianuarie. “La data plecării, numita Ciortan Magdalena era îmbrăcată cu o vestă de culoare bleumarin, un bluzon de culoare închisă, pantaloni de culoare albastră, iar în picioare purta o pereche de papuci de cauciuc, de culoare închisă. Polițiștii desfăşoară activităţi specifice, în vederea identificării persoanei dispărute”, a comunicat IPJ Gorj.
Semnalmente: înălţimea de aproximativ 1,50 m, greutate 65 kg, constituţie corpolentă, ochi căprui, păr brunet, până la nivelul umerilor, prezintă o problemă medicală la piciorul drept, aceasta mergând șchiopătând.
Dacă dețineți informații cu privire la identificarea persoanei în cauză, vă rugăm să apelați numărul unic de urgență 112 sau să sesizați cea mai apropiată unitate de poliție, este apelul IPJ Gorj.