Social
Femeie bătută pe o stradă din Târgu Jiu
O femeie a fost bătută acum două zile pe o stradă din Târgu Jiu, trecătorii sunând la 112. Din cercetările efectuate de polițiști a reieșit faptul că, în urma unui conflict spontan, o femeie de 38 de ani, din municipiul Târgu Jiu, ar fi fost agresată de către soțul său de aceeași vârstă.
Femeia a fost transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de violență în familie, transmite IPJ Gorj.
Totodată, polițiști au luat măsura emiterii unui ordin de protecție provizoriu față de bărbat, pe o perioadă de 5 zile.
Cu o zi înainte, femeia sesizase că bărbatul, aflat sub interdicția de a se apropia de ea, s-a apropiat la o distanță mai mică de o sută de metri și a încercat să comunice cu ea. “În cauză s-a întocmit dosar penal polițiștii continuând cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de nerespectarea măsurilor impuse printr-un ordin de protecție”, transmite IPJ Gorj.