Ultima oră

Femeia cu cea mai lungă barbă

O femeie din Michigan a ajuns să aibă cea mai lungă barbă din lume după ce a renunţat la rutina de a se bărbieri de trei ori pe zi, potrivit Guinness World Records.

Erin Honeycutt, în vârstă de 38 de ani, a reuşit să-şi lase să crească o barbă de 30 cm lungime, în principal pentru că suferă de sindromul ovarian polichistic, au transmis oficialii Guinness , potrivit The Guardian.

  
Afecţiunea provoacă dezechilibru hormonal şi – printre altele – poate duce la creşterea excesivă a părului. În cazul lui Honeycutt, acest ultim simptom i-a permis să obţină titlul de femeia cu cea mai lungă barbă din lume, fără a lua hormoni sau suplimente.

 
 
Bărbierirea, epilarea cu ceară şi utilizarea produselor de îndepărtare a părului au fost toate modalităţile prin care Honeycutt a încercat să scape de barba care a început să-i crească după ce a împlinit 13 ani, se arată în comunicatul de presă Guinness.

 
 

„Probabil că mă bărbieream de cel puţin trei ori pe zi”, a spus ea organizaţiei, care este cunoscută pentru o bază de date cu peste 40.000 de recorduri mondiale.

Honeycutt a menţinut acel stil de viaţă de-a lungul adolescenţei şi al maturităţii. Dar ea a spus că în cele din urmă şi-a pierdut o parte din vedere şi a început să se simtă „obosită de bărbierit”, aşa că a început să-şi lase barba să crească, la sugestia soţiei sale, Jen.

Ea a câştigat recordul pe 8 februarie 2023, în Caro, Michigan, preluând ştafeta de la Vivian Wheeler, în vârstă de 75 de ani, a transmis site-ul Guinness. Barba lui Wheeler avea 25,5 cm.

Vizualizări: 682

Alte articole din Ultima oră:

Citește și: