Social

FCU Craiova dă bătăi de cap celor de la Rapid

Meciul dintre FCU Craiova și Rapid București se va disputa vineri, 25 august, de la ora 21:30, în cadrul etapei a șaptea din Superliga, pe Stadionul „Ion Oblemenco” din Bănie.

FC U Craiova a anunțat încetarea colaborării cu Nicolae Dică, la o zi după înfrângerea cu Petrolul Ploiești, scor 3-4, pe Stadionul „Ilie Oană”, în cadrul etapei a șasea din Superliga.

Înainte de întâlnirea cu FC U Craiova, Cristiano Bergodi a explicat de ce îi dă bătăi de cap demiterea lui Nicolae Dică în contextul pregătirii partidei cu oltenii: „Poate fi un avantaj pentru noi că FC U Craiova tocmai a schimbat antrenorul, poate fi și un dezavantaj. N-avem puncte de reper, cum le-am spus și băieților azi la ședință.  Am analizat jocul lor cu Dică, dar cine știe ce face Craiova săptămâna asta?! Mă refer la marcaj, la sistemul de joc, nu avem puncte de reper. Va trebui să ne adaptăm pe teren, imediat. Jucătorii lor îi știm.

E important meciul cu FCU Craiova, ne dorim cu toții să câștigăm și acolo, mai ales că tocmai am câștigat primul meci acasă, în Giulești (n.r. – 3-1 cu Farul), după o prestație foarte bună”.

Vizualizări: 1,033

Alte articole din Social:

Citește și: