Actualitate
Fără precedent! CEO nu are buget în septembrie
Bugetul de venituri și cheltuieli al Complexului Energetic Oltenia pe acest an nu a fost încă aprobat, deși suntem în luna septembrie.
Este fără precedent, pentru că de obicei bugetul era aprobat în primăvară, iar în această perioadă a anului se făcea rectificarea.
“Nu știu dacă a sesizat lumea, cred că este singurul an în care, în luna septembrie, noi nu avem buget aprobat. E o problemă!”, a spus președintele Federației Naționale Mine Energie, Dumitru Pîrvulescu.
Bugetul inițial a fost respins de acționari, pentru că era depășit fondul de salarii de anul trecut, iar legislația nu permitea. Între timp, legislația a fost schimbată, dar bugetul nu a ajuns încă pe masa guvernului.