Social

Familiile cu venituri mici, ajutate să facă față cheltuielilor

Locuitorii din comuna Polovragi, cu venituri modeste, vor fi ajutați să treacă mai ușor peste sezonul rece. Ei vor primi, și anul acesta, ajutorul de încălzire a locuinței. Sprijinul financiar va fi acordat în baza unui dosar, cu toate documentele necesare, pe care cei interesați trebuie să îl depună începând cu 1 noiembrie 2024.   

 

De ajutorul de încălzire a locuinței pot beneficia familiile cu venituri lunare de până la 1.386 lei pe fiecare membru și persoanele singure care realizează venituri nete lunare până la 2.053 lei.

„Stabilirea dreptului de acordare a ajutorului se face o singură dată, pe întreaga perioadă a sezonului rece, începând cu luna depunerii cererii, pentru cei care vor depune documentele până la data de 20 a lunii respective, iar pentru cei care vor depune după data de 20, începând cu luna următoare. 

Orice modificare, privind numărul de membri sau veniturile realizate se va comunica printr-o nouă cerere, la care se vor atașa documentele care atestă modificările ce s-au produs”, informează reprezentanții primăriei Polovragi. 

Ajutorul de încălzire a locuinței se acordă tuturor românilor cu venituri mici. 

 

Vizualizări: 736

Alte articole din Social:

Citește și: