Anchetă

Factură emisă pe sute de ore de consultanță

O firmă de consultanță a dat în judecată Primăria Cătunele și cere plata sumei de 178.500 lei, pentru că ar fi prestat 600 de ore de consultanță, în plus față de prevederile unui contract.

Mai exact, firma ar fi semnat în 2018 un contract ce avea obiect “executarea de catre Consultant a serviciilor de asistenta de specialitate si Întocmirea documentatiilor necesare in scopul aprobarii finantarii cu sprijin financiar de la bugetul Uniunii Europene, prin RO-Energy "lmbunatatirea Eficientei Energetice consultanta pentru elaborarea cererii de finantare”.

Ulterior, primăria ar fi cerut consultanță și pentru extinderea și reabilitarea unei școli. Dar, pentru asta a primit factură pentru 600 de ore de consultanță, la 250 de lei ora.

Primăria Cătunele a respins în instanță cererea firmei, arătând că “prețul contractului este de 16.8001ei plus TVA, sumă ce a fost achitată”. Primăria nu recunoaște cele 600 de ore de consultanță. “În ceea ce privește factura invocată în cuantum de 178.500 lei, nu reprezintă servicii prestate si recepționate în temeiul contractului”, a mai arătat primăria.

Procesul va fi judecat la Tribunalul Gorj.

Vizualizări: 2,002

Alte articole din Anchetă:

Citește și: