Actualitate

Facilități pentru medicii care vin la Spitalul Județean Târgu Jiu

Consiliul Județean Gorj a adoptat, în ședința din 14 februarie 2025, o hotărâre prin care aprobă acordarea de stimulente financiare medicilor care asigură continuitatea activității prin linia de gardă la Spitalul Județean de Urgență Târgu-Jiu. Documentul, aprobat la inițiativa lui Cosmin-Mihai Popescu, președintele CJ Gorj, mai arată că pe lângă sprijinul financiar, medicii recrutați vor beneficia și de locuințe puse la dispoziție de autoritățile județene, o măsură menită să încurajeze atragerea specialiștilor din alte localități.

 

Conform hotărârii adoptate cu 25 de voturi, medicii din afara Spitalului Județean de Urgență Târgu-Jiu care vor activa în cadrul unității vor primi un stimulent financiar lunar de până la 7.200 lei. Aceștia vor semna contracte individuale de muncă cu timp parțial și vor avea un rol esențial în asigurarea continuității serviciilor medicale, în special în secția de cardiologie.

 

Pentru a facilita relocarea specialiștilor în județ, Consiliul Județean Gorj le va pune la dispoziție locuințe de serviciu, astfel încât aceștia să beneficieze de condiții optime pentru desfășurarea activității lor medicale.

 

Fondurile necesare pentru acordarea stimulentelor și pentru acoperirea cheltuielilor cu locuințele vor fi prevăzute în Bugetul propriu al Județului Gorj pentru anul 2025, iar plățile vor fi efectuate în funcție de numărul de gărzi realizate de fiecare medic.

 

Măsura este menită să atragă specialiști în domeniul medical, să ofere pacienților acces la îngrijiri de calitate și să consolideze sistemul sanitar județean.

Vizualizări: 1,907

Alte articole din Actualitate:

Citește și: