Ultima oră
Fabrică nouă în Gorj. Investiție de aproape 30 de milioane de euro!
O investiție de aproape 30 de milioane de euro se va realiza în județul Gorj! Anunțul a fost făcut de Cosmin Popescu, președintele Consiliului Județean Gorj. E vorba de o fabrică de acumulatori industriali.
"În numele Consiliului Județean Gorj, doresc să adresez mulțumiri investitorilor de la Crișana Pro Construct SA, care, printr-o investiție de 29 de milioane de euro, vor dezvolta în județ o unitate de producție de acumulatori industriali, cu o capacitate anuală de 0,547 GW. Această investiție reprezintă un moment de referință, aducând beneficii semnificative economiei județene și bunăstării comunității noastre.
De asemenea, îi felicit pe domnul ministru al Energiei, Sebastian Burduja, precum și întreaga echipă din minister, pentru sprijinul substanțial acordat firmelor care contribuie la dezvoltarea economică a României.
Un exemplu remarcabil al acestui sprijin este semnarea, cu promptitudine, a șase contracte importante din cadrul Investiției 4 a Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Aceste proiecte susțin două direcții strategice esențiale: dezvoltarea lanțurilor industriale pentru producția, asamblarea și reciclarea bateriilor, precum și crearea de noi capacități de stocare a energiei electrice. Valoarea totală a acestor proiecte depășește 600 de milioane de lei, transformând județul Gorj într-un punct central al acestei evoluții", a transmis Cosmin Popescu, președintele Consiliului Județean Gorj.
Cosmin Popescu a explicat și ce va însemna această investiție pentru gorjeni: "Crearea de noi locuri de muncă bine plătite, care vor stimula economia locală. Dezvoltarea unei industrii verzi, bazate pe tehnologii inovatoare și sustenabile, poziționând Gorjul în avangarda tranziției energetice din România. Sunt mândru că județul nostru atrage investiții record și rămâne o destinație de top pentru investitori. Acest succes nu ar fi posibil fără colaborarea strânsă dintre autorități, mediul de afaceri și comunitatea locală. Vă asigur că vom continua să sprijinim toți investitorii care aleg Gorjul ca punct de plecare pentru proiectele lor ambițioase. Împreună construim un viitor mai bun pentru județul nostru", a mai transmis Cosmin Popescu.