Eveniment

Exercițiu spectaculos la ISU Gorj

Pompierii anunță, mâine, un exercițiu spectaculos la Târgu Jiu. Exercițiul este organizat în contextul Zilei Internaționale pentru Reducerea Riscului de Dezastre și are rolul de antrenare a structurilor profesioniste care au atribuții pentru gestionarea situațiilor de urgență, dar și cooptarea unor organizații civile care au capacitatea de sprijin în situația producerii unui seism major.

 

"Îi vom avea alături de noi pe prietenii noștri din cadrul Asociației Energie Inteligentă și Clubul Câini de Salvare București care vor face parte integrantă din exercițiu și vor avea rolul de căutare și salvare a victimelor cu ajutorul câinilor specializați.

Ineditul în cadrul acestui exercițiu îl reprezintă faptul că echipajele de intervenție nu vor cunoaște situațiile tactice, nu vor cunoaște numărul de victime și nici locurile în care acestea sunt amplasate, misiunile de căutare-salvare desfășurându-se în timp real, exact ca într-o situație reală.

 

Trebuie menționat faptul că o parte dintre câini au participat la mai multe misiuni internaționale, inclusiv la cutremurele care s-au produs în Turcia, participând la misiunile de cautare-salvare a victimelor", anunță pompierii gorjeni. 

Vizualizări: 1,324

Alte articole din Eveniment:

Citește și: