Anchetă

EXCLUSIV! FOTO! ”Marele maestru” Iacobescu, subprefect de Gorj, nu și-a declarat apartenența la Masonerie!

Lojile masonice controlează, prin oamenii lor, instituții publice importante din Gorj. Presa a devoalat, în ultimii ani, legăturile unor politicieni cu Masoneria, inclusiv rangul pe care îl au aceștia în diferite loji masonice, dar și ascensiunea bizară a unora dintre ei. Adepții Masoneriei sunt obligați, potrivit legii, să menționeze calitatea de membru într-o astfel de asociație, în declarațiile de interese, dacă dețin funcții publice.

Marcel Petrică Iacobescu se regăsea printre participanții la Conventul de iarnă al Marii Loji Naționale Române 1880, care a avut loc în urmă cu cinci ani.

Iacobescu are grad superior în cadrul acestei loji masonice, fiind ”mare maestru” și apare în imagini, alături de ”frații” săi masoni, în mai multe rânduri.

Pensionar MApN, Iacobescu s-a ocupat cu afaceri în domeniul protecției și pazei, iar firmele pe care le-a administrat au derulat contracte cu mai multe instituții publice, dar și cu CE Oltenia, chiar și în perioada cât acesta a fost consilier județean.

Iacobescu a renunțat la business-uri și s-a angajat la Primăria Turceni, în perioada în care se vehicula că va fi susținut de PNL pentru ocuparea funcției de prefect, numai că algoritmul politic a făcut ca postul să le revină celor de la USR, așa că acesta s-a mulțumit cu poziția de subprefect, în care a fost numit la începutul acestei luni.

Iacobescu nu și-a declarat apartenența la MLNR 1880, în declarația de interese depusă odată cu ocuparea funcției de subprefect și nici în cele anterioare, pe timpul mandatului de consilier județean.

Luis Ionuț Popa, șeful Serviciului Județean de Gestionare a Deșeurilor din cadrul Consiliului Județean Gorj, și el maestru mason, nu și-a declarat apartenența la nicio lojă. Explicația ar fi că nu este membru al asociației respective, deși a apărut în presa locală, în imagini la o întrunire a unei loji.

Există speculații că în virtutea relațiilor masonice ale lui Luis Popa, firma Supercom SA, a masonului Ilie Ciuclea, ”eminent nobil cavaler”, a pătruns în Gorj și colectează gunoiul în aproape jumătate din comunele județului.

 

Au recunoscut!

Victor Banța, din poziția de secretar general adjunct al Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, și-a declarat apartenența la Asociația Ordinul Mark al Maeștrilor Masoni din România și la Marea Lojă Masonică din România (MLNR). Despre legăturile lui Banța cu Masoneria se știa de multă vreme, în contextul în care a fondat, la Tg-Jiu, Asociația ”Coloana Infinitului”, un centru masonic local.

Viceprimarul municipiului Tg-Jiu, Gabriel Coica, și-a declarat și el apartenența la MLNR, având rangul de ”maestru”.

Vizualizări: 7,897

Alte articole din Anchetă:

Citește și: