Actualitate

"Exclus să se surpe taluzul în zona Peșteana", spune un șef din CEO

Zeci de oameni din satul Hotăroasa se tem că locuințele lor vor fi afectate de alunecări de teren dacă nu se va pune în siguranța Cariera Peșteana Nord după ce se va opri activitatea. Cum în mai toate carierele închise nu au rămas decât lacuri imense și gropi uriașe, oamenii cred că odată închisă, și cariera de lângă satul lor va deveni un pericol iminent. Un șef din Complexul Oltenia le dă însă asigurări că se va respecta legea, se va reda terenul în circuitul agricol și nu vor fi probleme. 

 

Pe hârtie, Complexul e obligat să facă asta în toate carierele. În realitate, în locul fostelor exploatări n-au rămas decât lacuri uriașe și periculoase. 

 

Un șef din Peșteana Nord a declarat la Radio Infinit că oamenii din satul Hotăroasa, din Urdari, nu ar trebui să se teamă pentru că există un proiect de închidere care va fi respectat și care va fi gata în 2032.

 

“Îi înțeleg pe cei din administrația publică locală că sunt îngrijorați, dar acolo noi avem un plan de refacere a mediului și de închidere a carierei, unde nu va rămâne cum se spune în presă, doar luciu de apă. Va fi redat în circuitul agricol și arabil plus luciul de apă. Avem un proiect care trebuie respectat. Taluzul din vestică trebuie să-l haldăm. Acum facem această operație. Nu o să rămână locuințele că se surpă taluzul. E exclus așa ceva”, a dat asigurări Constantin Brănescu, șef sector la Cariera Peșteana Nord.

 

Vizualizări: 762

Alte articole din Actualitate:

Citește și: