Actualitate
Exact cum v-am anunțat: Întâlnirea grupului de lucru de la CEO nu s-a mai desfășurat!
Nu cred că mai era nevoie de nicio dovadă care să ateste că guvernanților nu le pasă de Complexul Energetic Oltenia, însă au ținut morțiș să mai demonstreze acest lucru.
Vă anunțam zilele trecute, pe surse, că întâlnirea grupului de lucru de la CE Oltenia nu se va mai desfășura. Și așa s-a întâmplat! Au dat-o cotită prima dată, că o fac online, că pml…
Nu au mai făcut nimic și vorbim de ședința în care trebuia să fie aduse clarificările necesare care urmau să fie prezentate Comisiei Europene pentru ca termenele de închidere ale capacităților de producție să fie decalate.
Au uitat însă de cei 10 mii de oameni care își câștigă pâinea la compania energetică și au uitat că, în data de 15 octombrie, ar trebui să stea la masa cu stăpânii din Comisia Europeană. Facem pariu că nu se mai ține nici întâlnirea aia?
Atâta timp cât "gurile răsboinice" tac, "hai la treabă" are altă treabă, "aur te-aude" dar și-a luat dopuri de urechi, "fapte nu vorbe" au sucit-o-n "vorbe nu fapte", "o Românie fără hoție" ne-au vândut pe datorie… zic să nu mai sperăm la mare lucru. Ei rămân pe modul simulare, iar noi stăm cuminți pe modul ascultare!