Într-un moment în care cetățenii europeni se confruntă cu inflație, crize economice și un sistem social tot mai șubrezit, Ursula von der Leyen vine cu o veste „minunată”: Uniunea Europeană este pregătită să aloce aproape 800 de miliarde de euro pentru a finanța o reînarmare masivă, sub pretextul apărării și securității.

Președinta Comisiei Europene a anunțat, cu un ton aproape triumfalist, lansarea planului „Rearm Europe”, prin care statele membre vor fi încurajate să își suplimenteze cheltuielile militare fără grija deficitului bugetar. Altfel spus, Uniunea Europeană este gata să relaxeze regulile financiare pentru tancuri și rachete, dar nu și pentru spitale, educație sau protecție socială.

Cheltuieli militare uriașe, dar pentru cine?

Von der Leyen ne spune că Europa trebuie să „acționeze decisiv” și că acest val de cheltuieli va sprijini industria de apărare. Dar despre ce industrie vorbim mai exact? Este un secret pentru cineva că marile corporații din domeniul armamentului – cu legături strânse la Bruxelles – vor fi adevăratele beneficiare ale acestei inițiative?

Planul conține și un pachet de 150 de miliarde de euro în împrumuturi pentru apărare, bani care, evident, vor trebui returnați. Cu alte cuvinte, guvernele europene se vor împrumuta masiv pentru a cumpăra arme, în timp ce datoria publică explodează și statele membre sunt presate să reducă cheltuielile sociale.

„Amenințarea” convenabilă și retorica fricii

„Trăim o epocă crucială și periculoasă”, spune von der Leyen, subliniind că Europa trebuie să fie pregătită pentru ce e mai rău. Dar în spatele acestui discurs alarmist, adevărata întrebare este: cine beneficiază de pe urma acestei „stări de urgență” perpetue?

În loc să fie prioritizate investițiile în tranziția energetică, educație, sănătate sau inovație, UE pare să se arunce cu capul înainte într-o nouă spirală a cheltuielilor militare, una care va servi mai degrabă complexului militar-industrial decât siguranței cetățenilor săi.

Unde erau aceste sute de miliarde până acum?

Când a fost vorba de pandemie, ajutoarele pentru cetățeni sau combaterea sărăciei, UE a invocat constant constrângerile bugetare. Dar brusc, când vine vorba de armament, găsește o marjă de 800 de miliarde de euro fără niciun fel de problemă. Este acesta modelul de Uniune Europeană pe care ni-l dorim?

Într-o perioadă în care economiile naționale sunt deja fragile, acest plan pare mai degrabă o capitulare în fața intereselor industriei militare decât o strategie reală pentru securitatea Europei. Cine va trage, la final, foloasele din această avalanșă de bani? Cu siguranță nu cetățeanul european de rând.