Social
Este hoață sau doar o victimă a sărăciei? Are 90 de ani!
O femeie din Târgu Jiu trăiește o dramă după ce a fost pusă să plătească peste 8.600 de lei companiei de electricitate. Vorbim de o femeie săracă, prinsă cu o instalație improvizată prin care energia consumată să nu fie contorizată.
Femeia în vârstă de 90 de ani i-a primit în casă pe cei de la firma de energie, iar aceștia au găsit instalația improvizată în pod, anunțând apoi poliția. Se întâmpla în ianuarie 2018.
Fiind audiată, bătrâna a recunoscut și regretat faptele, precizând că, înainte cu o săptămână de a fi verificată instalația electrică, s-au prezentat la poarta sa doi bărbați necunoscuți care au întrebat-o dacă dorește să plătească mai puțin la factura de curent și, fiind de acord, aceștia s-au urcat în podul casei unde au tras niște cabluri de la consolă, iar la plecare le-a dat suma de 100 lei cum stabilise în prealabil.
Femeia are doar un bec și un televizor, iar camera în care stă o încălzește cu un convector pe gaze, pentru care beneficiaza de subvenție pentru încălzire din partea primăriei.
Cei care au făcut expertiza și au stabilit prejudiciul au luat în calcul nu săptămâna respectivă, ci perioada de la montarea contorului, 26.02.2016, și data depistării instalației improvizate, 23.01.2018.
Culmea, firma de distribuție a energiei ceruse daune de peste 14.000 de lei de la femeie, dublu de cât a stabilit expertiza. Până la urmă, femeia are de plătit 8680,13 lei, reprezentând prejudiciul material, dar și 2.000 de lei cheltuieli de judecată.
A primit și două pedepse a câte patru luni de închisoare, cu suspendare, pe un termen de încercare de doi ani. Să fie ea sănătoasă în toată această perioadă. Sentința Judecătoriei Târgu Jiu din 29 octombrie nu este definitivă.