antiVirale
Eroii Internetului. Elevii au învățat despre siguranța online
Polițiștii Biroului de Analiză și Prevenire a Criminalității au desfășurat, miercuri, o activitate preventiv-educativă, în cadrul proiectului „Eroii Internetului”, derulat de Poliția Română la nivel național, la care au participat aproximativ 70 de elevi ai Școlii Gimnaziale „Pompiliu Marcea” din municipiul Târgu-Jiu și patru cadre didactice.
Astfel, pentru a profita de toate beneficiile oferite de internet, copiii au fost instruiți și pregătiți de polițiști, pentru a lua decizii înțelepte în spațiul public. Polițiștii le-au prezentat elevilor principalele obiective ale acestei campanii de prevenire, unul dintre cele mai importante fiind conștientizarea riscurilor la care se expun atunci când accesează mediul online.
Din discuțiile interactive purtate cu elevii, s-a constatat faptul că presiunile sociale și curiozitatea specifică vârstei, cât și accesarea facilă a rețelelor sociale sunt principalii factori care favorizează victimizarea minorilor în mediul online.
Elevii au fost îndrumați să acceseze mediul online doar cu acordul sau sub supravegherea unui adult.
De asemenea, elevilor le-a fost prezentat site-ul și jocul „Eroii Internetului”, care îi ajută în a înțelege cum să nu se lase păcăliți sau cum să își securizeze datele personale în mediul online.
La finalul activității, elevii au primit agende inscripționate cu numele proiectului „Eroii Internetului”.
Proiectul „Eroii Internetului” are ca scop învățarea elevilor cum să exploreze lumea digitală în siguranță.