Actualitate
Energeticieni ai CE Oltenia, la cursuri de perfecționare
CE Oltenia va trimite 11 salariați la cursuri de perfecționare, mare parte dintre participanți fiind dintre cei care prestează activitate în termocentrale. Suma alocată în acest sens nu este una mare, însă aceste cursuri sunt necesare pentru prelungirea valabilității atestatelor de către Inspectoratul de Stat pentru Cazane și Instalații de Ridicat (ISCIR).
Compania energetică caută în această perioadă formatori care să presteze servicii de formare profesională. Salariații vizați se vor perfecționa ca responsabil cu avizarea documentatiei tehnice și supravegherea lucrărilor de verificare tehnică în utilizare pentru investigații/examinări cu caracter tehnic la instalații sub presiune, responsabil cu supravegherea lucrărilor la instalații sub presiune sau la instalații de ridicat, responsabil tehnic pentru examinari nedistructive, ori ca responsabil cu verificarea tehnică a ascensoarelor.
Mai bine de jumătate dintre participanți sunt de la Termocentrala Turceni, ceilalți fiind de la SE Ișalnița și UPRUM. Cursurile vor avea loc în cel mult 9 luni, durata contractului de prestarea a serviciilor de formare profesională fiind până la finalul anului.
CE Oltenia a alocat un buget de 7500 lei fără TVA în acest sens. Formatorii interesați vor putea depune oferte până în data de 13 februarie, ora 09.30, pe e-mail. Ședința de consemnare și negociere a ofertelor va avea loc la SE Turceni, în aceeași zi.