Social

Emoții pentru studenții de la UCB

Festivitate cu emoții, la Universitatea "Constantin Brâncuși" din Târgu Jiu! Studenți, profesori, parlamentari și autorități locale au participat la ceremonia de deschidere a noului an universitar. În cadrul evenimentului, a fost și o expoziție de pictură în parteneriat cu Centrul de Cercetare și Promovare Constantin Brâncuși. 

 

 

Mâine, vor fi organizate sesiuni de cunoaștere si acțiuni treasure hunt în fiecare facultate. Miercuri, vor fi activități sportive pe terenurile de sport ale universității (ping pong, tenis de câmp, baschet, volei) între orele 11:00-15:00, iar joi studenții vor face turul orașului și vor încheia ziua cu un film proiectat în Amfiteatrul Campus Debarcader. Ziua de vineri va continua cu activități sportive și o petrecere pentru studenți.

 

 

La deschiderea anului universitar a fost și primarul Marcel Romanescu. "Am participat cu bucurie la deschiderea noului an universitar la Universitatea "Constantin Brâncuși", o instituție de învățământ superior dragă mie pentru că aici mi-am început și desfășurat cariera de profesor. Ne aflăm într-un moment în care se observă schimbările benefice aduse de noua conducere a instituției și trebuie să o felicit pe doamna rector Luminița Popescu pentru implicarea deosebită în dezvoltarea sistemului de învățământ superior de la Târgu Jiu, dar și pentru colaborarea pe care o avem la nivel instituțional. Felicit, de asemenea, cadrele didactice și studenții pentru rezultatele obținute și le urez un an cu cât mai multe realizări", a fost mesajul primarului.

 

Și senatorul Cristi Rujan le-a transmis studenților și profesorilor de la UCB un mesaj: "În calitate de profesor universitar și parlamentar, am privilegiul de a vedea din ambele perspective importanța educației în construirea unei societăți prospere și democratice. Deschiderea noului an universitar ne oferă oportunitatea de a reafirma angajamentul nostru față de excelența academică și de a încuraja gândirea critică și inovatoare. Le doresc studenților și colegilor mei profesori un parcurs academic de succes, bazat pe dedicare și colaborare, cu speranța că împreună vom contribui la formarea unei generații care să modeleze viitorul cu înțelepciune și responsabilitate".

Vizualizări: 613

Alte articole din Social:

Citește și: