Social
Elevă din Gorj, admisă la o universitate prestigioasă din America
Alexandra Popescu, elevă în clasa a XII-a la Colegiul Naţional ''Ecaterina Teodoroiu'' din Târgu Jiu, a reuşit, prin multă muncă şi ambiţie, dorinţă şi sacrificiu, performanţa de a obţine o bursă integrală în valoare de 400.000 de dolari la celebra Universitate Dartmouth din New Hampshire, SUA.
De o modestie şi o simplitate cum rar mai întâlneşti, Alexandra, copil singur la părinţi, a reuşit să îşi împlinească visul de a studia în străinătate şi nu oriunde, ci la una dintre cele mai bune instituţii de învăţământ superior cuprinsă în Ivy League, cel mai prestigios grup de opt universităţi din lume. Din Ivy League fac parte universităţile Brown, Columbia, Cornell, Dartmouth, Harvard, Pennsylvania, Princeton şi Yale, toate având o rată de acceptare sub 4-5%.
Din România, spune Alexandra, mai sunt aproximativ 10 tineri care studiază la celelalte şapte universităţi, ea fiind singura româncă acceptată în acest an la Universitatea Dartmouth.
A fost mereu o elevă cu rezultate foarte bune, autodidactă, iar cea mai mare şansă i-a fost oferită de activităţile extraşcolare pe care le-a desfăşurat. Astfel a luat contact cu persoane care au ajutat-o şi au îndrumat-o în parcursul său, dar şi cu medii şi sisteme de învăţământ diferite de cel românesc şi şi-a dat seama că îşi doreşte mai mult în ceea ce priveşte educaţia ei.
"Sunt în clasa a XII-a la 'Ecaterina' (Colegiul Naţional 'Ecaterina Teodoroiu' - n.r.), la o clasă de Matematică-Informatică intensiv, gimnaziul l-am făcut la Şcoala nr. 8 din Târgu Jiu şi a fost cea mai frumoasă experienţă educaţională pe care am avut-o. Cred că de acolo a început şi pasiunea mea pentru implicare civică şi tot ce a însemnat activităţi extraşcolare. Acolo am fondat o echipă de robotică pentru First Level League, care este componenta pentru gimnaziu a First Challenge, şi tot atunci am început să mă implic la revista şcolii, la tot ce era disponibil acolo. Au venit de la mine lucrurile astea (...) şi am avut o deschidere foarte mare din partea profesorilor şi m-au sprijinit şi cu concursuri, târguri de ştiinţă, dar nu a fost cineva care să mă ghideze propriu-zis. Iar apoi, la liceu, nu a mai fost acelaşi sprijin, dar cred că faptul că am avut o libertate mai mare şi poate şi puţin mai mult timp liber mi-a dat posibilitatea să mă implic în alte direcţii. Simţeam tot timpul că vreau să studiez în afară şi eram interesată de alte sisteme de învăţământ, cea mai importantă parte din decizia mea de a studia în străinătate a fost faptul că am avut mai multe activităţi internaţionale la care am participat înainte şi am văzut cum se face şi în altă parte. Am fost la o şcoală de vară la Oxford, Oxford for Romania, când eram în clasa a X-a, iar acolo a fost un curriculum inovativ, de la modul în care predau, la cum eram noi văzuţi drept clasă şi mi-am dorit foarte mult să studiez şi eu acolo, dar, fiind după Brexit, a fost mult mai dificil", povesteşte Alexandra.
A început să se pregătească pentru admiterea la o universitate din SUA în semestrul al doilea al clasei a XI-a, dar ştia deja ce anume vrea să studieze. S-a pregătit singură pentru toate testele pe care a trebuit să le dea, inclusiv pentru Bacalaureatul american - SAT, şi a reuşit să obţină un scor destul de mare, clasându-se în top 1% mondial, potrivit Agerpres.